Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) transmite, printr-un comunicat în care citează un răspuns al Comisiei Europene, că legislația UE nu obligă România să impună așa-numita ″taxă pe soare″, pe energia produsă de prosumatori și consumată de către aceștia, pentru nevoile lor.
Contribuțiile pentru utilizarea resurselor de apă datorate de către producătorii de energie Administrației Naționale Apele Române (ANAR) din coordonarea Ministerului Mediului, pentru recuperarea costurilor managementului apei, cresc masiv, cu procente exprimate prin două cifre, a decis Guvernul în ședința de miercurea trecută, prin ordonanță de urgență.
Romgaz, cel mai important producător de gaze din România, anunță că va achita taxa de solidaritate, de 60% pe "profiturile excepționale" din 2022, și estimează că va achita statului român peste 900 de milioane de lei.
Clarificările care vor fi transmise de Comisia Europeană vor fi decisive.
Parlamentul Portugaliei a aprobat impunerea unei taxe de 33% pe profiturile excesive ale companiilor energetice și retailerilor din domeniul alimentar, în condițiile în care rata inflației este la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, transmite Reuters.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reiterat astăzi că ordonanța privind taxarea prosumatorului este aplicabilă doar de la finele anului 2026 și numai în anumite condiții tehnice, în care puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și doar pe baza unui studiu.
Ministrul Energiei nu a venit astăzi, până la acest moment, la conferința de presă programată la sediul instituției pentru a explica taxarea prosumatorilor, evitând o confruntare directă cu liderul AUR, George Simion, intrat în sala rezervată jurnaliștilor.
Ministerul Energiei a răspuns, duminică, criticilor Opoziției și ale PSD, privind taxarea prosumatorilor, în ultima ordonanță adoptată de Executiv înainte de minivacanța de 1 Decembrie. Instituția precizează că posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată și presupune îndeplinirea mai multor condiți, iar mai mult, la nivelul Comisiei Europene și a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile și a promovării acesteia.
Reprezentanții USR semnalează că Guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin OUG, în plină criză energetică,„taxa pe soare”. Ordonanța a fost emisă chiar înaintea vacanței de Ziua Națională, „noaptea ca hoții”, transmite USR, citat de G4Media.ro.
Austria ia în considerare o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, a declarat sâmbătă vicecancelarul Werner Kogler.
Polonia este împotriva impunerii la nivelul UE a unei taxe pe profiturile excesive ale companiilor energetice, dar ar putea introduce în mod independent o soluție similară, a afirmat ministrul Climei, Anna Moskwa, transmite Reuters.
Vicepreședintele PSD Mihai Tudose a anunțat câteva din măsurile reglementate prin noua ordonanță care va reglementa piața energiei și care va fi adoptată de Guvern până la 1 septembrie. El a precizat actul normativ introduce o taxă de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energiei, iar toate companiile din sistem vor plăti o taxă pe profit, care va ajuta statul să acopere cheltuielile de compensare a facturilor.
Guvernul britanic a anunțat o taxă de 25% pe profiturile excesive ale companiilor de petrol și gaze, alături de un pachet de măsuri de sprijin pentru gospodăriile care au probleme cu creșterea facturilor la energie, transmite Reuters.
Grupul parlamentarilor independenți care au plecat din PNL și au format noul partid Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, a elaborat un proiect de lege care prevede aplicarea și iarna viitoare a actualelor măsuri de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la energie și gaze, în vigoare deocamdată până la 31 martie 2022, extinderea compensării pe facturi și la persoanele juridice (care deocamdată beneficiază doar de plafonare) și acordarea acesteia inclusiv retroactiv, precum și, ca măsuri permanente, reducerea la 5% a TVA la electricitate și gaze, abrogarea accizei la energie electrică și eliminarea certificatelor verzi și a taxei de cogenerare de pe facturile de electricitate.
Fondul Proprietatea, care deține aproape 20% din acțiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a reevaluat în creștere cu peste 8% (418 milioane lei) participația în primul trimestru al anului, de la circa 5,129 la 5,547 miliarde lei, ducând astfel estimarea privind valoarea totală a companiei la aproximativ 27,8 miliarde lei.
După ce a inițiat luna trecută, din postura de senator, un amendament la Legea apelor menit să înlăture efectul modificării de către PSD a Legii în 2020, în urma căreia costul cu taxa pe apă al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, s-ar fi majorat cu peste 600 milioane lei pe an, iar apoi pe cel al "reparării defectuoase" de către propriul Guvern a modificării respective, ministrul PNL al Energiei a propus acum din nou amendarea legislației în domeniu, într-o modalitate în care taxa pe apă datorată de Hidroelectrica ar crește cu 57%.
Anul trecut, Parlamentul a modificat Legea apelor la inițiativa PSD, obligând inclusiv compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, să își instaleze echipamente de măsură a apei utilizate în hidrocentrale, în caz contrar urmând să plătească taxa pe apă la contravaloarea debitului maxim autorizat, ceea ce i-ar fi majorat acest cost cu peste 600 milioane lei pe an.
Guvernul are în vedere reducerea contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență suportată pe facturi de toți consumatorii de energie electrică din România pentru sprijinirea CET-urilor care produc energie termică pentru sistemele centralizate de încălzire a populației, a declarat premierul Ludovic Orban cu ocazia unei vizite la combinatul Alro Slatina. Prezent la eveniment, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a adăugat că taxa de cogenerare va fi redusă eventual la jumătate, avându-se în vedere ca scenariu și instituirea unui nou tip de schemă de sprijin pentru cogenerare.
Furnizorii de gaze vor vira către bugetul statului o taxă din veniturile suplimentare obținute odată cu liberalizarea pieței, a declarat, miercuri, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, prezent la o conferință de profil.
urtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a PSD cu privire la proiectul de lege de modificare amplă a celebrei OUG nr. 114/2018, proiect pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament în decembrie 2019 pentru a înlătura reglementările pe care le considera "nocive" sau chiar "toxice" introduse de fostul Cabinet PSD Dăncilă în sectoare precum energia, băncile sau telecom.
Senatul a respins, luni, prima ordonanță de urgență emisă anul acesta de Guvernul Orban, prin care sunt eliminate taxa pe activele bancare și cerințele de capitalizare pentru fondurile private de pensii, prevăzute în OUG nr. 114/2018. Guvernul și-a angajat, la finele anului trecut, răspunderea în Parlament pe toate aceste modificări, dar cum PSD a sesizat proiectul la Curtea Constituțională, iar modificările nu au putut intra în vigoare, Executivul a emis prevederile prin ordonanță. Actul respins astăzi de senatori îngheață și indemnizațiile demnitarilor, dar și punctul de amendă, care ar fi urmat să crească.
Ordonanța 1/2020, care modifică celebra OUG 114/2018, a primit raport de respingere de comisiile de specialitate din Senat. Guvernul PNL Orban, recent demis prin moțiune de cenzură, și-a propus să înlăture prevederile pe care le considera "nocive" sau chiar "toxice" introduse de fostul Cabinet PSD Dăncilă în sectoare precum energia sau cel financiar-bancar. Intenția PNL este acum în pericol în cazul în care PSD reușește să impună respingerea OUG 1 și la Camera Deputaților.
Ministrul Energiei și Economiei, Virgil Popescu, are planuri cu banii care ar urma să fie transferați de la ANRE la ministerul său.”Am propus Guvernului ca cu acești bani să se poată efectua proiecte în zona de energie, proiecte în zona de eficiență energetică și să îi putem folosi și pentru consumatorul vulnerabil, pentru că, tot în cursul anului 2020, vom defini consumatorul vulnerabil și schema de finanțare a acestuia”, spunea Popescu, luna trecută.
Guvernul a eliminat prin ordonanță de urgență suprataxa de 2% din cifra de afaceri anuală datorată ANRE de către companiile din energie și gaze naturale, impusă prin celebra OUG nr. 114/2018. Prima forma a proiectului ordonanței, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), nu includea și abrogarea suprataxei, aceasta fiind introdusă în draftul de act normativ adoptat de Guvern după ce premierul Ludovic Orban l-a atenționat în acest sens pe ministrul Florin Cîțu.
Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, eliminarea taxei pe activele bancare, precum și cerințele de capitalizare pentru fondurile private de pensii, prevăzute în OUG nr. 114/2018. Guvernul și-a angajat, la finele anului trecut, răspunderea în Parlament pe toate aceste modificări, dar după ce PSD a sesizat proiectul la Curtea Constituțională, modificările nu pot intra în vigoare până la decizia instanței. Executivul a înghețat, prin noua ordonanță, indemnizațiile demnitarilor, dar nu a mai interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public, așa cum era prevăzut în proiectul din Parlament.